„Eram doar un băiat normal din Basel, care spera să-și câștige existența jucând tenis…” Lecție de modestie oferită de „Regele” Federer după triumful istoric de la Wimbledon

  • Publicat:
  • Actualizat:

Roger Federer a devenit duminică primul tenismen din istorie care câștigă de 8 ori turneul de la Wimbledon, iar elvețianul a arătat că este un mare campion și la conferința de presă.

Roger Federer domină tenisul mondial la vârstă de 35 de ani, demonstrând că este extraterestru pe teren, dar pământean în afara lui! După ce l-a învins pe Marin Cilic în finala de la Wimbledon, scor 6-3, 6-1, 6-4, și a cucerit al 19-lea turneu de Mare Șlem al carierei, Roger a spus la conferința de presă: „Wimbledonul a fost mereu și va fi turneul meu favorit! Eroii mei au jucat pe aceste terenuri. Grație lor, eu cred că am devenit un jucător mai bun. Să fac istorie aici, la Wimbledon, înseamnă foarte mult pentru mine în acest sezon. Este un moment pe care vreau să-l savurez!”, a afirmat elvețianul care nu a cedat niciun set la această ediție a turneului londonez.

Maestrul Federer nu a uitat de unde a plecat, oferind o declarație superbă prin care și-a emoționat fanii: „Este adevărat că în 2001, când l-am învins pe idolul meu Pete Sampras, nu mi-aș fi imaginat că o să ajung să am asemenea succes. Să câștigi 8 titluri, nu este ceva ce poți anticipa. Dar dacă reușești, înseamnă că ai mult talent, iar părinții tăi, antrenorii tăi te împing de la spate de când ai trei ani și te văd ca un fel de proiect. Ei bine, eu nu am fost acest gen de copil. Eu eram doar un băiat normal din Basel, care spera să-și câștige existența jucând tenis. Am visat să reușesc, am muncit din greu și am fost răsplătit”.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×